Au Pair
Consultanta
Legislatie
Download
Inscriere angajatori
Inscriere candidati
JOBURI ACTIVE
DIRECTIVA 2004/38/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

     din 29 aprilie 2004
     privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE (Text cu relevanţă pentru SEE)
     PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
     având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi, în special, articolele 12, 18, 40, 44
     şi 52 ale acestuia,
     având în vedere propunerea Comisiei1,
     având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European2,
     având în vedere avizul Comitetului Regiunilor3,
     hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat4,

     Întrucât:
          (1) Cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
     1 JO C 270 E, 25.9.2001, p. 150.
     2 JO C 149, 21.6.2002, p. 46.
     3 JO C 192, 12.8.2002, p. 17.
     4 Avizul Parlamentului European din 11 februarie 2003 (JO C 43 E, 19.2.2004, p. 42), poziţia comună a Consiliului din 5 decembrie 2003 (JO C 54 E, 2.3.2004, p. 12) şi poziţia Parlamentului European din 10 martie 2004 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
          (2) Libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre libertăţile fundamentale ale pieţei interne, care reprezintă un spaţiu fără frontiere interne, în care libertatea este asigurată în conformitate cu dispoziţiile tratatului.
          (3) Cetăţenia Uniunii ar trebui să constituie statutul fundamental al resortisanţilor din statele membre, dacă aceştia îşi exercită dreptul la liberă circulaţie şi şedere. Este aşadar necesar să se codifice şi să se revizuiască instrumentele comunitare existente care tratează în mod separat lucrătorii care desfăşoară activităţi salariate, cei care desfăşoară activităţi independente, precum şi studenţii şi alte persoane inactive, în scopul simplificării şi întăririi dreptului la liberă circulaţie şi şedere pentru toţi cetăţenii Uniunii.
          (4) În scopul remedierii acestei abordări sectoriale şi fragmentate a dreptului la liberă circulaţie şi şedere, precum şi pentru facilitarea exercitării acestui drept, este necesar să existe un singur act legislativ care să modifice Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1 şi să se abroge următoarele acte: Directiva 68/360/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1968 privind desfiinţarea restricţiilor de circulaţie şi şedere în cadrul Comunităţii pentru lucrătorii din statele membre şi familiile acestora2, Directiva 73/148/CEE a Consiliului din 21 mai 1973 privind eliminarea restricţiilor de circulaţie şi şedere în cadrul Comunităţii pentru resortisanţii statelor membre în materie de stabilire şi de prestare de servicii3, Directiva 90/364/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 privind dreptul de şedere4, Directiva 90/365/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 privind dreptul de şedere a persoanelor salariate şi nesalariate care şi-au încetat activitatea profesională5 şi Directiva 93/96/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 privind dreptul de şedere al persoanelor aflate la studii.
          (5) Pentru a se putea exercita în condiţii obiective de libertate şi demnitate, dreptul tuturor cetăţenilor Uniunii la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre ar trebui să fie acordat şi membrilor familiilor acestora, indiferent de cetăţenie. În sensul prezentei directive, definiţia „membrilor de familie” ar trebui să includă partenerul înregistrat, în cazul în care
     1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2, regulament modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 2434/92 (JO L 245, 26.8.1992, p. 1).
     2 JO L 257, 19.10.1968, p. 13, directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 2003.
     3 JO L 172, 28.6.1973, p. 14.
     4 JO L 180, 13.7.1990, p. 26.
     5 JO L 180, 13.7.1990, p. 28.
     6 JO L 317, 18.12.1993, p. 59.
legislaţia statului membru gazdă tratează parteneriatul înregistrat drept un echivalent al căsătoriei.
          (6) În scopul menţinerii unităţii familiei în sens larg şi fără a aduce atingere interzicerii discriminării pe criteriul cetăţeniei, situaţia persoanelor care nu sunt incluse în definiţia membrilor de familie în conformitate cu prezenta directivă şi care, prin urmare, nu se bucură automat de dreptul de intrare şi şedere în statul membru gazdă ar trebui să fie examinată de statul membru gazdă pe baza propriei legislaţii interne, pentru a decide dacă se poate acorda intrarea şi şederea unor asemenea persoane, luând în considerare relaţia lor cu cetăţeanul Uniunii sau orice alte împrejurări, precum dependenţa lor financiară sau fizică de cetăţeanul Uniunii.
          (7) Formalităţile legate de libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii pe teritoriul statelor membre ar trebui să fie clar definite, fără a se aduce atingere dispoziţiilor aplicabile la controalele la frontierele naţionale.
          (8) În scopul facilitării liberei circulaţii a membrilor de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru, cei care au obţinut deja un permis de şedere ar trebui să fie scutiţi de necesitatea de a obţine o viză de intrare în sensul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001, care enumeră ţările terţe ale căror resortisanţi trebuie să posede vize pentru a traversa frontierele externe ale statelor membre, precum şi cele ale căror resortisanţi sunt scutiţi de această cerinţă1 sau, dacă este cazul, în sensul legislaţiei interne aplicabile.
          (9) Cetăţenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de şedere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiţii sau formalităţi, alta decât cerinţa de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil, fără a se aduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care caută de lucru, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie.
          (10) În acelaşi timp, persoanele care îşi exercită dreptul de şedere nu trebuie să devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistenţă socială din statul membru gazdă în timpul unei perioade iniţiale de şedere. Prin urmare, dreptul de şedere pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor 1 JO L 81, 21.3.2001, p. 1, regulament modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 453/2003 (JO L 69, 13.3.2003, p. 10). acestora ar trebui să facă obiectul anumitor condiţii, dacă perioadele de şedere depăşesc trei luni.
          (11) Dreptul fundamental şi personal de şedere în alt stat membru este conferit în mod direct prin tratat cetăţenilor Uniunii şi nu depinde de îndeplinirea anumitor proceduri administrative.
          (12) În cazul perioadelor de şedere care depăşesc trei luni, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să ceară cetăţenilor Uniunii să se înregistreze la autorităţile competente de la locul de şedere, lucru atestat printr-un certificat de înregistrare eliberat în acest scop.
          (13) Obligaţia de a avea un permis de şedere trebuie limitată la membrii familiilor cetăţenilor Uniunii care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru, în cazul unor perioade de şedere care depăşesc trei luni.
          (14) Documentele doveditoare cerute de autorităţile competente pentru eliberarea unui certificat de înregistrare sau a unui permis de şedere ar trebui să fie specificate pe larg, pentru a se evita ca practicile administrative sau interpretările divergente să constituie un obstacol disproporţionat în calea exercitării dreptului de şedere de către cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora.
          (15) Este necesar să fie conferită o protecţie juridică membrilor familiei în caz de deces al cetăţeanului Uniunii, de divorţ, de anulare a căsătoriei sau de încetare a unui parteneriat înregistrat. Cu respectul cuvenit vieţii de familie şi demnităţii umane, precum şi în anumite condiţii în scopul evitării abuzurilor, este necesar, prin urmare, să se ia măsuri care să asigure că, în asemenea situaţii, membrii familiei care îşi au deja reşedinţa pe teritoriul statului membru gazdă îşi păstrează dreptul de şedere exclusiv pe bază individuală.
          (16) Atât timp cât beneficiarii dreptului de şedere nu devin o sarcină excesivă pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă, aceştia nu ar trebui să fie expulzaţi. Prin urmare, o măsură de expulzare nu poate constitui consecinţa automată a recurgerii la asistenţa socială. Statul membru gazdă ar trebui să verifice dacă, într-un asemenea caz, nu este vorba despre dificultăţi temporare şi să ia în considerare perioada de şedere, circumstanţele personale şi cuantumul ajutoarelor acordate pentru a determina dacă beneficiarul constituie o sarcină excesivă pentru sistemul său de asistenţă socială şi de a proceda, dacă este cazul, la expulzarea sa. Măsura de expulzare nu ar trebui în nici un caz să se adopte împotriva lucrătorilor care desfăşoară activităţi salariate, a celor care desfăşoară activităţi independente sau a persoanelor care caută de lucru, astfel cum sunt acestea definite de Curtea de Justiţie, decât din motive ce ţin de ordinea publică sau de siguranţa publică.
          (17) Faptul că cetăţenii Uniunii care au ales să se stabilească pe termen lung în statul membru gazdă se bucură de dreptul de şedere permanentă ar întări sentimentul cetăţeniei Uniunii şi este un element cheie în promovarea coeziunii sociale, care reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii. Este necesar, aşadar, să se prevadă dreptul de şedere permanentă pentru toţi cetăţenii Uniunii şi pentru membrii familiilor acestora care au locuit în statul membru gazdă o perioadă neîntreruptă de cinci ani, în conformitate cu condiţiile prevăzute de prezenta directivă, fără să fi făcut obiectul unei măsuri de expulzare.
          (18) Pentru a constitui un mijloc autentic de integrare în cadrul societăţii statului membru gazdă în care cetăţeanul Uniunii îşi are reşedinţa, dreptul de şedere permanentă, odată ce a fost obţinut, nu ar trebui supus nici unei condiţii.
     (19) Anumite avantaje specifice, propriii cetăţenilor Uniunii care desfăşoară activităţi salariate sau activităţi independente, precum şi membrilor familiilor acestora, avantaje care pot permite acestor persoane să dobândească dreptul de şedere permanentă înainte de a-şi fi avut reşedinţa timp de cinci ani în statul membru gazdă, ar trebui să fie menţinute, ca drepturi câştigate, conferite prin Regulamentul (CEE) nr. 1251/70 al Comisiei din 29 iunie 1970 privind dreptul lucrătorilor de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au fost angajaţi în acel stat1 şi Directiva 75/34/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1974 privind dreptul resortisanţilor unui stat membru de a rămâne pe teritoriul altui stat membru după ce au desfăşurat o activitate independentă în acesta din urmă.
          (20) În conformitate cu interzicerea discriminării pe criteriul cetăţeniei, toţi cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora care locuiesc într-un stat membru în temeiul prezentei directive ar trebui să beneficieze, în statul membru respectiv, de un tratament egal cu cel al resortisanţilor în materiile cărora li se aplică tratatul, sub rezerva dispoziţiilor speciale care sunt prevăzute în mod expres de tratat şi de dreptul derivat.
          (21) Cu toate acestea, ar trebui ca statul membru gazdă să fie liber să decidă dacă înţelege să acorde asistenţă socială în cursul primelor trei luni de şedere, sau pe o perioadă mai lungă în cazul
     1 JO L 142, 30.6.1970, p. 24.
     2 JO L 14, 20.1.1975, p. 10.
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanelor altele decât cele care desfăşoară activităţi salariate sau activităţi independente, persoanelor care îşi păstrează acest statut şi membrilor familiilor acestora sau dacă va acorda acestor persoane burse pe durata studiilor, inclusiv a formării profesionale, înainte ca acestea să primească dreptul de şedere permanentă.
          (22) Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de liberă circulaţie şi de şedere liberă pentru motive ce ţin de ordinea publică, siguranţa publică sau sănătatea publică. Pentru a se asigura o definire mai strictă a condiţiilor şi garanţiilor procedurale sub rezerva cărora cetăţenilor Uniunii şi membrilor familiilor acestora li se poate refuza dreptul de intrare sau pot fi expulzaţi, prezenta directivă ar trebui să înlocuiască Directiva 64/221/CEE a Consiliului din 25 februarie 1964 privind coordonarea măsurilor speciale referitoare la circulaţia şi şederea străinilor, justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
          (23) Expulzarea cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor lor din motive de ordine publică sau de siguranţă publică este o măsură care poate afecta grav persoanelor care, folosindu-se de drepturile şi libertăţile conferite prin Tratat, s-au integrat în mod real în statul membru gazdă. Domeniul de aplicare al unor asemenea măsuri trebuie prin urmare să fie restrâns, în conformitate cu principiul proporţionalităţii, pentru a se ţine seama de gradul de integrare al persoanelor în cauză, de durata şederii acestora în statul membru gazdă, de vârsta, de starea lor de sănătate, de situaţia lor familială şi economică, precum şi de legăturile lor cu ţara de origine.
          (24) În consecinţă, cu cât este mai mare gradul de integrare al cetăţenilor Uniunii şi al membrilor familiilor lor în statul membru gazdă, cu atât ar trebui să fie mai mare gradul lor de protecţie împotriva expulzării. O măsură de expulzare îndreptată împotriva unor cetăţeni ai Uniunii care au locuit mulţi ani pe teritoriul statului membru gazdă şi, în special, dacă s-au născut şi şi-au avut reşedinţa acolo întreaga lor viaţă, ar trebui să se ia numai în împrejurări excepţionale, pentru motive imperative ce ţin de siguranţa publică. De asemenea, astfel de împrejurări excepţionale ar trebui avute în vedere şi în cazul unei măsuri de expulzare luate împotriva unor minori, pentru a se proteja legăturile acestora cu familia, în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, încheiată la 20 noiembrie 1989.
          (25) Ar trebui de asemenea să fie prevăzute în detaliu garanţii procedurale pentru a se asigura un înalt nivel de protecţie a drepturilor cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor lor, în eventualitatea că acestora li se refuză dreptul de intrare sau şedere în alt stat membru, precum 1 JO 56, 04.4.1964, p. 850, directivă modificată ultima dată de Directiva 75/35/CEE (JO 14, 20.1.1975, p. 14). şi pentru a se respecta principiul conform căruia orice acţiune întreprinsă de autorităţi trebuie să fie motivată corespunzător.
          (26) În orice caz, o cale judiciară de atac ar trebui să fie disponibilă cetăţenilor Uniunii şi membrilor familiilor acestora în cazul în care li s-a refuzat dreptul de intrare sau de şedere în alt stat membru.
          (27) În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, care interzice statelor membre să adopte, faţă de destinatarii prezentei directive, măsuri de interzicere a intrării pe teritoriul lor, pe toată durata vieţii, este necesar să se confirme că acei cetăţeni ai Uniunii şi membri familiilor acestora cu privire la care a fost luată măsura interzicerii intrării pe teritoriul unui stat membru ar trebui să aibă dreptul de a formula o nouă cerere după un termen rezonabil şi, în orice caz, după o perioadă de trei ani de la punerea în executare a deciziei definitive de interzicere a intrării.
          (28) Pentru a se proteja împotriva abuzurilor de drept sau a fraudelor şi, în special, împotriva căsătoriilor de convenienţă sau a altor forme de uniune contractate exclusiv în scopul de a beneficia de libertatea de circulaţie şi şedere, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să adopte măsurile necesare.
          (29) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispoziţiilor naţionale mai favorabile.
          (30) În vederea examinării posibilităţilor de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi şedere, Comisia ar trebui să întocmească un raport pentru a se evalua oportunitatea prezentării oricărei propuneri necesare în acest scop, în special cu privire la extinderea necondiţionată a perioadei de şedere.
          (31) Prezenta directivă respectă drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În conformitate cu principiul interzicerii discriminării prevăzut de Cartă, statele membre ar trebui să pună în aplicare prezenta directivă fără să facă nici o discriminare între beneficiarii prezentei directive pe criterii de sex, rasă, culoare, origini etnice sau sociale, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţei la o minoritate etnică, avere, naştere, invaliditate, vârstă sau orientare sexuale,

     ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

          CAPITOLUL I
     Dispoziţii generale
     Articolul întâi
Obiectul
     Prezenta directivă stabileşte:
          (a) condiţiile de exercitare a dreptului la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre de către cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora;
          (b) dreptul de şedere permanentă pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora;
          (c) restrângerile drepturilor menţionate la literele (a) şi (b) pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.

     Articolul 2
     Definiţii
În sensul prezentei directive:
     1. prin „cetăţean al Uniunii” se înţelege orice persoană având cetăţenia unui stat membru;
     2. prin „membru de familie” se înţelege:
          (a) soţul;
          (b) partenerul cu care cetăţeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul legislaţiei unui stat membru, dacă, potrivit legislaţiei statului membru gazdă, parteneriatele înregistrate sunt considerate drept echivalente căsătoriei şi în conformitate cu condiţiile prevăzute de legislaţia relevantă a statului membru gazdă;
          (c) descendenţii direcţi în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinerea sa, precum şi descendenţii direcţi ai soţului sau ai partenerului, conform definiţiei de la litera (b);
          (d) ascendenţii direcţi care se află în întreţinere şi cei ai soţului sau ai partenerului, conform definiţiei de la litera (b);
     3. prin „stat membru gazdă” se înţelege statul membru în care se deplasează un cetăţean al Uniunii în scopul de a-şi exercita dreptul la liberă circulaţie şi şedere.

     Articolul 3
     Destinatarii
          (1) Prezenta directivă se aplică oricărui cetăţean al Uniunii care se deplasează sau îşi are reşedinţa într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, precum şi membrilor familiei sale, conform definiţiei de la articolul 2 punctul 2, care îi însoţesc sau li se alătură.
          (2) Fără a aduce atingere vreunui drept individual de liberă circulaţie şi şedere pe care persoanele în cauză îl pot avea în nume propriu, statul membru gazdă facilitează, în conformitate cu legislaţia sa internă, intrarea şi şederea următoarelor persoane:
          (a) orice alţi membri de familie, indiferent de cetăţenia lor, care nu se încadrează în definiţia de la articolul 2 punctul 2 şi care, în ţara din care au venit, se află în întreţinerea sau sunt membri ai gospodăriei cetăţeanului Uniunii care beneficiază de dreptul de şedere cu titlu principal sau dacă din motive grave de sănătate este necesară în mod imperativ îngrijirea personală a membrului familiei de către cetăţeanul Uniunii;
          (b) partenerul cu care cetăţeanul Uniunii are o relaţie durabilă, atestată corespunzător. Statul membru gazdă întreprinde o examinare amănunţită a situaţiei personale şi justifică refuzul acordării dreptului de intrare sau şedere acestor persoane.

          CAPITOLUL II
     Dreptul de ieşire şi intrare
     Articolul 4
Dreptul de ieşire
     (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind documentele de călătorie aplicabile controalelor la frontierele naţionale, toţi cetăţenii Uniunii care deţin cărţi de identitate valabile sau paşapoarte valabile şi membrii familiei acestora care nu au cetăţenia unui stat membru şi care deţin paşapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru.
     (2) Persoanelor menţionate la alineatul (1) nu le pot fi impuse vize de ieşire şi nici alte formalităţi echivalente.
     (3) Hotărând în conformitate cu legislaţia proprie, statele membre eliberează şi reînnoiesc cetăţenilor lor cărţile de identitate sau paşapoartele care le atestă cetăţenia.
     (4) Paşaportul trebuie să fie valabil cel puţin pentru toate statele membre şi pentru ţările prin care titularul unui astfel de document trebuie să tranziteze direct atunci când călătoreşte între statele membre. În cazul în care legislaţia unui stat membru nu prevede eliberarea de cărţi de identitate, perioada de valabilitate a unui paşaport eliberat sau reînnoit este de cel puţin cinci ani.

     Articolul 5
Dreptul de intrare
     (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind documentele de călătorie aplicabile controalelor la frontierele naţionale, statele membre permit intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor Uniunii care deţin cărţi de identitate valabile sau paşapoarte valabile, precum şi a membrilor familiilor acestora care nu au cetăţenia unui stat membru şi care deţin paşapoarte valabile. Cetăţenilor Uniunii nu le pot fi impuse vize de ieşire şi nici alte formalităţi echivalente.
     (2) Membrilor de familie care nu au cetăţenia unui stat membru li se cere numai să posede o viză de intrare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 sau, dacă este cazul, cu legislaţia internă. În sensul prezentei directive, deţinerea permisului de şedere valabil menţionat la articolul 10 scuteşte membrii de familie de obligaţia de a obţine o viză. Statele membre acordă acestor persoane toate facilităţile pentru a obţine vizele necesare. Aceste vize se eliberează gratuit, în cel mai scurt termen şi pe baza unei proceduri accelerate.
     (3) Statul membru gazdă nu aplică ştampila de intrare sau de ieşire în paşaportul membrilor de familie care nu au cetăţenia unui stat membru, dacă aceştia prezintă permisul de şedere menţionat la articolul 10.
     (4) În cazul în care un cetăţean al Uniunii sau un membru al familiei acestuia care nu are cetăţenia unui stat membru nu posedă documentele de călătorie necesare sau, după caz, viza necesară, statul membru în cauză acordă acestor persoane, înainte de a proceda la expulzarea acestora, toate mijloacele rezonabile pentru a le permite să obţină, într-un termen rezonabil, documentele necesare sau pentru a confirma ori a dovedi prin alte mijloace că beneficiază de dreptul de liberă circulaţie şi şedere.
     (5) Statul membru poate cere persoanei în cauză să-şi raporteze prezenţa pe teritoriul său într-un termen rezonabil şi nediscriminatoriu. Nerespectarea acestei cerinţe poate face persoana respectivă pasibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale.

          CAPITOLUL III
     Dreptul de şedere
     Articolul 6
Dreptul de şedere pentru o perioadă de cel mult trei luni      (1) Cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nici o altă condiţie sau formalitate în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil.
     (2) Dispoziţiile alineatului (1) se aplică şi membrilor de familie care deţin un paşaport valabil, care nu au cetăţenia unui stat membru şi care îl însoţesc pe cetăţeanul Uniunii ori se alătură acestuia.

     Articolul 7
Dreptul de şedere pentru o perioadă mai mare de trei luni
     (1) Toţi cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:
          (a) sunt lucrători care desfăşoară activităţi salariate sau activităţi independente în statul membru gazdă sau
          (b) dispun de suficiente resurse pentru ei şi pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă în cursul şederii şi deţin asigurări medicale complete în statul membru gazdă sau
          (c) – sunt înscrişi într-o instituţie privată sau publică, acreditată sau finanţată de către statul membru gazdă pe baza legislaţiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională şi – deţin asigurări medicale complete în statul membru gazdă şi asigură autoritatea naţională competentă, printr-o declaraţie sau o altă procedură echivalentă la propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înşişi şi pentru membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de şedere; sau
          (d) sunt membri de familie care însoţesc ori se alătură unui cetăţean al Uniunii care îndeplineşte el însuşi condiţiile menţionate la literele (a), (b) sau (c).
     (2) Dreptul de şedere prevăzut la alineatul (1) se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetăţenia unui stat membru, în cazul în care însoţesc ori se alătură cetăţeanului Uniunii în statul membru gazdă, cu condiţia ca cetăţeanul Uniunii să îndeplinească condiţiile menţionate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c).
     (3) În sensul alineatului (1) litera (a), un cetăţean al Uniunii care nu mai desfăşoară o activitate salariată sau o activitate independentă îşi menţine statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfăşoară o activitate independentă în următoarele condiţii:
          (a) se află în incapacitate temporară de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident;
          (b) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar, după ce a fost angajat pe o perioadă de peste un an, şi s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forţei de muncă;
          (c) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar, după ce a îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat, cu durata de sub un an, sau după ce a devenit şomer în mod involuntar în timpul primelor douăsprezece luni şi s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forţei de muncă. În acest caz, statutul de lucrător se menţine pentru o perioadă de cel puţin şase luni;
          (d) începe un stagiu de formare profesională. Cu excepţia cazului în care se află în şomaj involuntar, menţinerea statutului de lucrător presupune ca pregătirea să aibă legătură cu activitatea profesională anterioară.
          (4) Prin derogare de la dispoziţiile alineatului (1) litera (d) şi ale alineatului (2) de mai sus, numai soţul, partenerul înregistrat în înţelesul articolului 2 alineatul (2) litera (b) şi copiii aflaţi în întreţinere beneficiază de drept de şedere în calitate de membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii ce îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (1) litera (c) de mai sus. Articolul 3 alineatul (1) se aplică în cazul rudelor directe pe linie ascendentă aflate în întreţinerea cetăţeanului Uniunii, precum şi celor ale soţului sau ale partenerului înregistrat.

     Articolul 8
Formalităţile administrative referitoare la cetăţenii Uniunii
     (1) Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (5), pentru perioade de şedere ce depăşesc trei luni, statul membru gazdă poate cere cetăţenilor Uniunii să se înregistreze la autorităţile competente.
     (2) Termenul pentru înregistrare este de cel puţin trei luni de la data sosirii. Se eliberează imediat un certificat de înregistrare, care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării. Nerespectarea cerinţei de înregistrare de către persoana respectivă o poate face pe aceasta pasibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale.
     (3) Pentru a elibera certificatul de înregistrare, statul membru poate solicita numai următoarele:
          - cetăţenii Uniunii cărora li se aplică articolul 7 alineatul (1) litera (a) trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil, o confirmare de angajare din partea angajatorului sau un certificat de angajare, ori o dovadă privind desfăşurarea unei activităţi independente;
          - cetăţenii Uniunii cărora li se aplică articolul 7 alineatul (1) litera (b) trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil şi să furnizeze dovezi că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta dispoziţie;
          - cetăţenii Uniunii cărora li se aplică articolul 7 alineatul (1) litera (c) trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil, să furnizeze dovezi privind înscrierea lor într-o instituţie acreditată şi faptul că posedă o asigurare medicală completă, precum şi declaraţia sau procedura echivalentă menţionată la articolul 7 alineatul (1) litera (c). Statele membre nu pot cere ca această declaraţie să precizeze valoarea resurselor.
     (4) Statele membre nu pot stabili valoarea resurselor, pe care să le considere „resurse suficiente”, însă trebuie să ia în considerare situaţia personală a persoanei în cauză. În toate cazurile, această valoare nu poate fi mai mare decât pragul sub care resortisanţii din statul membru gazdă pot beneficia de asistenţă socială sau, dacă acest criteriu nu este aplicabil, mai mare decât pensia minimă de asigurări sociale plătită de către statul membru gazdă.
     (5) Pentru eliberarea certificatului de înregistrare membrilor de familie ai cetăţenilor Uniunii, care sunt ei înşişi cetăţeni ai Uniunii, statele membre pot solicita prezentarea următoarelor documente:
          (a) carte de identitate valabilă sau paşaport valabil;
          (b) un document care să ateste existenţa unei relaţii de familie sau a unui parteneriat înregistrat;
          (c) dacă este cazul, certificatul de înregistrare al cetăţeanului Uniunii pe care îl însoţesc sau căruia i se alătură;
          (d) în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) literele (c) şi (d), documente care să dovedească faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta dispoziţie;
          (e) în cazurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a), un document eliberat de autoritatea relevantă din ţara de origine sau de provenienţă care să ateste că persoanele în cauză se află în întreţinerea ori sunt membri ai menajului cetăţeanului Uniunii, ori o dovadă a existenţei unor probleme grave de sănătate care necesită îngrijirea personală a membrului familiei de către cetăţeanul Uniunii;
          (f) în cazurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b), dovada existenţei unei relaţii durabile cu cetăţeanul Uniunii.

     Articolul 9
Formalităţile administrative referitoare la membrii de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru
     (1) Statele membre eliberează un permis de şedere membrilor familiei unui cetăţean al Uniunii care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru, în cazul în care perioada planificată de şedere depăşeşte trei luni.
     (2) Termenul pentru prezentarea cererii de acordare a permisului de şedere este de cel puţin trei luni de la data sosirii.
     (3) Nerespectarea cerinţei de a solicita un permis de şedere poate face persoana respectivă pasibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale.



Operator call center Romania - mycallcenter.ro
Emysoft.ro web design Iasi
Optimizare de seo cu seocom.ro

Site gazduit de mxhost.roInfomunca.ro - locuri de munca in tara si strainatate

Copyright © 2018 Kriss Consult>